Identificatorul unic universal (UUID), cunoscut și sub numele de Identificator unic global (GUID), a fost utilizat pe scară largă în sistemele informatice.
Este un cod de 128 de biți care este generat de sistem pe baza variabilelor și constantelor: ora curentă, adresa MAC, hash SHA-1, spațiu de nume MD5. Rezultatul final al generării unui UUID, afișat ca un cod alfanumeric de 32 de caractere, separat prin cratime, poate părea arbitrar, dar de fapt este rezultatul unor calcule complexe. Astfel, un computer nu „inventează” un cod, ci îl formează din cantități tehnice specifice care sunt relevante la un moment dat.
Probabilitatea ca același UUID să fie generat pe două computere diferite în momente diferite tinde spre zero, ceea ce face posibilă utilizarea codurilor rezultate pentru identificarea datelor punctuale/locale fără referire la centrul de coordonare. Astăzi, UUID/GUID este omniprezent atât în rețelele online cât și offline și funcționează eficient nu numai în spațiul internet global, ci și în sistemele computerizate independente.
Istoricul UUID-ului
Codurile UUID de 128 de biți au fost folosite pentru prima dată de compania americană Apollo Computer în anii 1980. Acestea s-au bazat pe codurile mai simple pe 64 de biți utilizate în Domeniu/OS și au găsit o utilizare pe scară largă în mediul de calcul Open Software Foundation.
Odată cu apariția primelor platforme Windows, identificatorul unic la nivel global a fost generalizat și standardizat. Microsoft a adoptat designul DCE de la Apollo Computer și a înregistrat spațiul de nume URN în RFC 4122. În 2005, acesta din urmă a fost propus ca un nou standard de către IETF, iar UUID a fost standardizat în cadrul ITU.
La începutul anului 2002, au fost identificate probleme de performanță a sistemului la utilizarea UUID-urilor ca chei primare în bazele de date locale. Acestea au fost remediate în versiunea 4 prin adăugarea unui sufix non-aleatoriu bazat pe ora sistemului computerului. Așa-numita abordare COMB (Combined GUID Time Identifier) a crescut riscurile de duplicare a codului, dar, în același timp, a îmbunătățit semnificativ performanța atunci când lucrați cu Microsoft SQL Server.
Odată cu dezvoltarea tehnologiilor IT, identificatorul unic universal a încetat să mai fie un instrument tehnic foarte specializat, iar astăzi oricine îl poate folosi. Probabilitatea de repetare a codurilor generate nu este egală cu zero, dar tinde către aceasta, iar orice informație digitală poate fi identificată de către acestea, după care pot fi combinate în matrice de date unice cu riscuri minime de repetare.
Beneficiile UUID
Generatorii de coduri unice globale nu necesită reconciliere/sincronizare centralizată a datelor și sunt disponibile gratuit pentru toți utilizatorii. Principalele avantaje ale UUID includ:
- Riscuri minime de „coliziune” (repetare) a codurilor. În ciuda utilizării lor masive, probabilitatea de repetare tinde spre zero.
- Posibilitatea de a uni diferite matrice de date folosind UUID-uri ca chei primare (unice).
- Distribuire simplificată a datelor pe mai multe servere dispersate.
- Posibilitatea de a genera coduri offline.
Codurile unice de identificare, scrise în formatul xxxxxxxx-xxxx-Mxxx-Nxxx-xxxxxxxxxxxx, permit sistemelor dispersate să recunoască informațiile fără coordonare dintr-un singur centru de date: cu o probabilitate aproape zero de erori/repetări. Această caracteristică, împreună cu ușurința de utilizare și cerințele scăzute pentru performanța computerului, face ca UUID să fie solicitat și indispensabil într-o mare varietate de industrii IT și sisteme de calcul autonome.
